MARTURII ISTORICE REGASITE

 În cadrul acestei lucrări nu ne-am propus a prezenta o expunere asupra fenomenului graffiti-ului, ca expresie artistică sau ca o acţiune a distrugerii voluntare a peisajului urban, aşa cum acest fenomen este mai bine cunoscut în societatea contemporană, sau asupra rolului şi locului unor astfel de tipuri de însemnări păstrate pe monumentele antice, care în decursul timpului au căpătat o deosebită valoare istorică. Intenţia noastră a fost să tragem un semnal de alarmă asupra faptului, că multe mărturii de acest fel, ale unor evenimente care au marcat viaţa Iaşului în secolul al XX-lea, fie că au dispărut, fie că s-au mai păstrat, dar sunt pe cale de a dispărea definitiv.

În acest context, menţionăm doar două exemple. E cazul scrijeliturilor cu steaua lui David de pe pereţii unor case din zona străzilor Ipsilanti care s-au păstrat până acum câţiva ani, însă lucrările de reparare prin care au trecut imobilele respective le-au şters definitiv. Un alt caz este cel al blocului care se afla peste drum de clădirea Bibliotecii Centrale Universitare "Mihai Eminescu" din Iaşi, construcţie demolată pentru a lărgi intersecţia, pe faţada căreia se afla un îndemn electoral al alegerilor libere din anul 1946. Şi sunt doar două exemple ale unor momente istorice pe care le-am şters prea uşor din memoria colectivă a urbei noastre.

Un astfel de moment, uitat pe nedrept este cel de la sfârşitul lunii august a anului 1944, când Iaşul a fost ocupat de armatele sovietice, ocupaţie care s-a prelungit mai mult de un deceniu. Spunem şi ne asumăm această sintagmă, uitat pe nedrept, deşi această uitare are toate elementele unui act voit, deoarece la sfârşitul oricărui război nu există decât două categorii: învingători şi învinşi; iar cei din urmă, îşi reconfirmă acest statut atunci când, prin toate mijloacele, urmăresc să îşi nege eşecul, neasumându-şi responsabilitatea deciziilor luate, transformând un act josnic de trădare, într-un exemplu de conduită morală, trecând sub tăcere realităţile şi falsificând istoria, neonorant şi nedemn.

La sfârşitul lunii august a anului 1944, Iaşul era un oraş cucerit de armatele sovietice, un oraş ocupat, un oraş cu clădiri distruse în urma bombardamentelor şi incendiilor produse de acestea, printre imobilele afectate aflându-se şi cea a actualului Muzeu al Unirii, dar şi multe alte clădiri emblemă ale urbei. Chiar turnul central al Palatului Culturii (fig.1) mai păstrează şi astăzi mărturii ale acelor evenimente, precum urmele de pe suportul clopotelor lăsate de schijele bombelor care au explodat (fig.2) sau de gloanţele care au distrus parţial unele din ornamentele cadranelor exterioare ale ceasului (fig.3-4). O realitate acoperită de consecinţele gestului eroic de la 23 august.

O mărturie ale acelor evenimente se mai păstrează şi astăzi etajul al doilea al clădirii Bibliotecii Centrale Universitare "Mihai Eminescu" din Iaşi, într-unul din depozitele de carte (fig.5), unde, pe un perete, se găseşte un graffiti, cu mesajul "nu sunt mine" (МИН НET), datat 22.8.44, lăsat evident de un locotenent sovietic (л-т), pe nume Stepanov (СТЕПАНОВ), ce avea misiunea de verificare a clădirilor din noul oraş cucerit. În aceeaşi clădire, ar mai fi existat şi o a doua inscripţie de acest gen, dar care nu s-a mai păstrat, împărtăşind soarta majorităţii acestor tipuri de inscripţii, care se găseau pe pereţii celor mai de seama clădiri din oraş, clădiri care au fost renovate ulterior, ştergându-se astfel definitiv urmele trecerii războiului.

Totuşi, deşi au trecut mai bine de 60 ani de la acele evenimente, am descoperit că mai există imobile care păstrează încă porţiuni din pereţi care nu au suferit nici o intervenţie în decursul timpului, locuri în care am regăsit mărturii ale acelor evenimente. Un astfel de exemplu poate fi găsit chiar în clădirea-emblemă a Iaşului, la nivelul clopotelor din turnul central al Palatului Culturii, unde pe peretele de vest se găseşte un graffiti (fig.6). Este o mărturie a ocupaţiei sovietice, la mai bine de un an de la cucerirea oraşului (8/VIII 45). Nu ne-am propus să aflăm cine au fost Sergo Zimnikov (СЕРГО ЗИМНИКОВ) sau Iurii Nedelko (ЊРЙИ НЕДЕЛЪКО), deşi numele lor ar putea indica zona geografica de origine, dar starea actuală în care se găseşte, precum şi viitoarele lucrări de consolidare şi restaurare a clădirii, ar trebui să pună în evidenţă această mărturie a trecutului, nu să o șteargă în procesul firesc al restaurării.

De fapt, aceasta a fost şi motivaţia pentru care am dorit să aducem la cunoştinţa publicului, dar mai ales a celor responsabili cu aceste lucrări de restaurare ce vor începe în curând la Palatul Culturii, că acest graffiti, de acum o mărturie istorică a unor evenimente uitate sau trecute în uitare, alături de urmele de schije şi de gloanţe trebuie conservate şi păstrate, fiind printre puţinele mărturii rămase ale trecerii celei de a doua conflagraţii mondiale... pe la Iaşi.