Inapoi la prima pagina

   
monument 

Biserica 'Sf. Nicolae'

cod IS-II-m-B-04134
comuna COSTULENI
localitate COSTULENI
datare Datare precisă: 1858 ; Justificarea datării: Însemnare pe o Evanghelie tipărită la Neamţ în 1858 (C. Bobulescu, p. 11, 16-17)
tip biserica de zid
descriere 

Ctitor/finanţator: aga Nicolae Tacu, fiul său, spătarul Iancu Tacu şi comisul Iancu Sevastopol.

Istoric:

Satul Costuleni, atestat documentar la 1603, a fost moşie a Mitropoliei Moldovei. Satul era situat în Braniştea domnească de la Bohotin. Biserica Sf. Nicolae a fost construită în 1795, probabil din lemn. Reconstruită de zid la 1858, de către aga Nicolae Tacu, fiul său, spătarul Iancu Tacu şi comisul Iancu Sevastopol ce aveau calitatea de „posesori” (arendaşi)  ai moşiei Costuleni (Stoicescu, p. 212). Cu prilejul sfinţirii bisericii (de către Filaret Scriban), la 21 mai 1858, s-au pus la temelie, în capul altarului, sub fereastră, o piatră mare săpată în mijloc, unde s-a îngropat şipul de aghiazmă mare, o candelă aprinsă şi un galben, spre ştiinţa monedei, şi testament scris pe pergament, arătându-se numele „guvernatorului” (caimacamului Vogoride), al mitropolitului (Sofronie Milcescu) şi nume din familiile ctitorilor (Bobulescu, p. 11-12, 16- 17). Amintita însemnare pe o Evanghelie tipărită la Neamţ în 1858 arată că biserica a fost înzestrată de crtitori cu patru candele de argint, icoane împărăteşti, sfinte vase de argint (potir, dicscos ş.a.) cruce de argint  „care subt toate ştrempluite cu ţăfrile numelor noastre”   (C. Bobulescu, p. 11, 16-17). Vezi şi însemnarea din 1824, transcrisă de C. Bobulescu (BAR, Manuscrise, Arhiva A 1580, f. 619). Despre repararea bisericii din Costuleni-Huşi vezi Arhivele Naţionale Bucureşti, Ministerul Instrucţiunii, Moldova, dos. 37/1851 şi 765/1854 (N. Stoicescu, p. 239, nota 115).
Patrimoniu mobil: Clopotul ce mare are o inscripţie care arată că a fost turnat în 1818, la Sighişoara, de Iohann Baumgaertner. De la ctitori se mai păstra un potir cu inscripţie. O parte din cărţile de cult sunt mai vechi decât biserica actuală, fiind moştenite de la cea veche. (acestea sunt descrise detaliat de C. Bobulescu)

Bibliografie:

N. Stoicescu, Repertoriul, p. 212; Anuarul Arhiepiscopiei Iaşilor, 1909, p. 343; Constantin I. Bobulescu, Satul şi biserica din Costuleni, jud. Iaşi, „Revista istorică”, II, 1916, p. 8-17 [se redau inscipţii, pomelnicul, însemnări de pe cărţi]; Anuarul Arhiepiscopiei Iaşilor, 1930, p. 87; Marele Dicţionar Geografic al României, II, p. 683-684; Valeria Popa, Monografia Comunei Costuleni, jud. Iaşi, (lucrare pentru obţinera gradului didactic I, îndrumător prof. Ioan Caproşu), Iaşi, Universitatea „Al. I. Cuza”, Facultatea de Istorie, 1992, 163 p. (dactilo, la biblioteca Facultăţii);

Dosare şi rapoarte în arhive:

Vezi şi însemnarea din 1824, transcrisă de C. Bobulescu (BAR, Manuscrise, Arhiva A 1580, f. 619). Despre repararea bisericii din Costuleni-Huşi vezi Arhivele Naţionale Bucureşti, Ministerul Instrucţiunii, Moldova, dos. 37/1851 şi 765/1854 (N. Stoicescu, p. 239, nota 115).

SORIN IFTIMI muzeograf, specialist, Complexul Muzeal National "Moldova"

revenire la prima pagina

  inapoi la lista