Patrimoniu Imobil - Strategia in domeniul protejarii monumentelor

Strategia în domeniul Patrimoniului Cultural Naţional

are la bază ideea că patrimoniul este un factor important pentru păstrarea identităţii valorilor culturale şi naţionale, de dezvoltare durabilă, coeziune şi incluziune socială, cu atât mai mult cu cât România a devenit stat membru al Uniunii Europene.

 

Priorităţile generale ale Ministerului Culturii şi Cultelor privind Patrimoniul Cultural Naţional :

Societatea reevaluează constant valoarea monumentelor şi categorii noi de monumente se pot afirma. Patrimoniul cultural imobil constituie cea mai valoroasă componentă a patrimoniului cultural, atât în ceea ce priveşte valoarea materială directă, cât şi în raport cu posibilităţile de inserţie a unor componente extra-culturale. Trebuie menţionat că patrimoniul cultural imobil este o sintagmă care desemnează ceea ce, în termeni generici, poartă numele de monumente istorice, categorie ce include nu doar monumentele, ci şi ansamblurile şi siturile istorice. Toate aceste delimitări şi definiţii sunt foarte clar stabilite prin intermediul unui corp de norme complet şi coerent formulat, care are în vedere întregul set de operaţiuni (cercetare, evidenţă, conservare, restaurare, punere în valoare) care alcătuiesc opera de protejare a patrimoniului cultural imobil. Mai mult decât atât, chiar legea cadru în domeniu stabileşte că protejarea monumentelor istorice este parte componentă a strategiilor de dezvoltare durabilă economicosocială, turistică, urbanistică şi de amenajare a teritoriului, la nivel naţional şi local.

Trebuie menţionat că, potrivit prevederilor Legii nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, cu modificările şi completările ulterioare, monumentele istorice sunt monumentele, ansamblurile şi siturile istorice (aşa cum fiecare dintre aceste categorii este definită în lege) care sunt clasate în două grupe: grupa A (monumente istorice de valoare naţională şi universală) şi grupa B (monumente reprezentative pentru patrimoniul cultural local).

 Monumentele pot fi împărţite în categorii tipologice, aşa cum sunt ele menţionate şi în Legea nr. 5/2000 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional (Secţiunea a III-a – Zone Protejate), tipologie care nu respectă întocmai categoriile stabilite de Legea nr. 422/2001, dar reprezintă o abordare pragmatică a domeniului:

1. Monumente arhitecturale:

a) Cetăţi;

b) Ansambluri curţi domneşti;

c) Biserici fortificate – cetăţi;

d) Castele, conace, palate;

e) Cule;

f) Clădiri civile urbane;

g) Ansambluri urbane;

h) Biserici din lemn;

i) Muzee etnografice în aer liber;

j) Biserici rupestre;

k) Biserici şi ansambluri mănăstireşti;

l) Arhitectura industrială; amenajări căi de comunicaţie;

m) Monumente de arhitectură populară (locuinţe săteşti);

n) Ansambluri tradiţionale rurale.

2. Monumente arheologice:

a) Complexe paleolitice;

b) Aşezări neolitice şi eneolitice;

c) Aşezări şi necropole din epoca bronzului;

d) Fortificaţii şi aşezări din prima epocă a fierului (hallstattiene);

e) Fortificaţii dacice;

h) Oraşe antice;

i) Edificii;

j) Monumentele medievale identificate pe baza cercetărilor arheologice;

k) Rezervaţii arheologice cuprinzând situri cu niveluri de locuire pe perioade îndelungate – aşezări şi necropole.

Majoritatea monumentelor cu o valoare istorică, artistică sau arhitecturală se află în proprietatea publică şi sunt administrate de diferite entităţi publice (din partea administraţiei publice locale sau administraţiei bisericeşti). Totuşi stakeholderii care ar trebui să aibă o importanţă egală sunt comunitatea locală, biserica sau cultul implicat (în cazul monumentelor religioase), ONG-urile şi reprezentanţii sectorului privat.

Conform unor studii, situaţia monumentelor istorice: 30% dintre monumente sunt în pericol, iar 35% dintre monumente sunt degradate.

Monumentele de excepţie de pe teritoriul României pot fi desemnate drept monumente culturale. Se recomandă folosirea acestui instrument legal în vederea asigurării unei protecţii minime monumentelor naţionale prezervând astfel patrimoniul pentru generaţiile prezente şi viitoare.

Deşi în România există o tradiţie a monumentelor şi a muzeelor, trebuie făcută diferenţa între diferite perioade istorice şi motivele mai puţin obiective care au stat la baza considerării unui obiectiv drept valoric şi de interes naţional sau internaţional .