Inapoi la prima pagina

   
monument 

Manastirea Dobrovat

cod IS-II-a-A-04150
comuna DOBROVAT
localitate DOBROVAT
datare Secol datare: sec. XVI - XX.
tip manastire
ansamblu Manastirea Dobrovat
componente
(click pentru mai multe informatii)
 
descriere 

Mănăstirea „Pogorârea Sf. Duh”, 1503

Mănăstirea a fost construită pe un nivel de locuire anterior, aparţinând culturii arheologice Răducăneni, sec. X-XII. În a doua jumătate a sec. XVII, familia boierească Racoviţă a exercitat un adevărat protectorat asupra mănăstirii. Hatmanul Nicolae Racoviţă a construit în incinta mănăstirii case de piatră, ante 1663. Biserica a servit şi de necropolă pentru familia Racoviţă, nu mai puţin de şase membri ai acesteia fiind înmormântaţi în interiorul bisericii: logofătul Eftodie Cehan [Racoviţă] cu soţia sa Teofana, fiul lor Nicolae şi copiii acestuia, Andrei, Ecaterina şi Ion. (pietrele funerare s-au păstrat în poziţii secundare, nu pe mormintele cărăora le fuseseră menite).

Componente artistice

Pictura interioară datează din domnia lui Petru Rareş (1527-1531) după cum arată şi pisania slavonă zugrăvite deasupra tabloului votiv din naos. În 1930 a avut loc o spălare a vechii picturi de retuşurile ulterioare.

Inscripţii

Pietre de mormânt ale doamnei Anastasia, soţia lui Bogdan III vodă; piatra lui Mihu medelnicei. S-au păstrat 6 pietre de mormânt ale  familiei Racoviţă: logofătul Eftodie Cehan cu soţia sa Teofana, fiul lor Nicolae şi copiii acestuia, Andrei, Ecaterina şi Ion. (N. Iorga, Inscripţii din bisericile României, II, 1908, p. 207-209)

Biserica „Pogorârea Sf. Duh” a mănăstirii Dobrovăţ, 1503

Istoric:

Mănăstirea lui Ivan Damianovici de la obârşia Dovrovăţului avea hramul „Pogorârea Sf. Duh”, păstrat de ctitoria lui Ştefan cel Mare din 1503 (Al. Gonţa).Este ultim ctitorie a lui Ştefan cel Mare (1503).

Descriere

Plan: Este o formulă mixtă: tip navă la exterior, iar la interior planul este triconc.

Elevaţie: pereţi de 1,5 m grosime, din piatră brută de carieră, legată cu mortar. Temeliile bisericii sunt de aproape 2 m, fiind realizate prin turnarea agregatelor în şanţuri săpate ad-hoc (molane de piatră brută înecate în mortar de var-nisip).

Volumetrie: La 1851 au fost adăugate trei turle masive, cu acoperiş în „Bulb de ceapă”, dispuse în linie, care constituiau un coronament greoi pentru corpul bisericii (este o influenţă a arhitecturii ruseşti). Construirea acestor a dus la dărâmarea calotelor originale de pe naos şi pronaos, precum şi a semicalotei altarului. Doar peste gropniţă, construindu-se o turlă oarbă, de lemn tencuit, a fost salvat sistemul original de boltire. Acesta este caracteristic unui grup restrâns de monumente, precum bisericile de la Arbure (1503) şi Reuseni (1504). Sistemul de arce supraetajate duce la o mică secţiune pătrată, deasupra căreia, prin intermediul pandantivilor  este aşezată o minusculă cupolă semisferică.Cele trei turle, nepotrivite cu stilul arhitectonic al bisericii din sec. XV, au fost înlăturate cu prilejul restaurării făcute după 1974.

Faţade: Portalul din piatră, de factură gotică (în arc frânt), cu cinci retrageri succesive. Soclul de piatră, cu profilatură simplă. Pereţii sunt decoraţi abia la partea superioară cu două frize etajate de firide şi ocniţe. Faţadele sunt ritmate şi de prezenţa contraforţilor, cu rol de sprijin, dar şi decorativ. Ferestrele pronaosului sunt mai mari şi prezintă o profilatură gotică (având traforuri la partea superioară). Ferestrele pronaodului şi gropniţei sunt mici şi sobre. Partea cea mai elegantă ca expresie plastică este absida altarului, ale cărei faţade sunt ritmate pe întregul traseu de arcaturi înalte , deasupra cărora se etajează firidele şi ocniţele.

Forme învelitoare: La 1851, cu prilejul adăugării celor trei turle, coperişul a fost coborât

Compartimentare interioare: Altar, naos, gropniţă (5,80x4,00 m), pronaos (6, 80 x 5, 80 m), pridvor. Altarul este semicircular, relativ amplu,. Proscomidia şi diaconiconul sunt tratate ca două mici încăperi rezervate în grosimea zidurilor. Naosul este despărţit de gropniţă printr-un perete, trecerea făcându-se printr-un portal dreptunghiular de piatră, cu baghete încrustate. Naosul are două abside laterale, abia adâncite în grosimea zidurilor. Impresia de adâncime a absidelor este dată de cei doi pilaştri fasciculaţi care le încadrează (ca la Sf. Ioan din Piatra Neamţ, 1497). Duşumeaua iniţială era din cărămidă, parţial din dale de piatră.

Lucrări anterioare de restaurare: Restaurarea DMIA din 1974-1976: Nivelul de călcare din exterior era cu 1m mai înalt, aşa că s-a îndepărtat pământul din incintă  pentru a se ajunge la cota iniţială.Cercwetarea arheologică a revenit lui N. Puşcaşu. Lucrările au fost conduse de arh. Nicolae Diaconu. Au fost înlăturate cele trei turle târzii. Biserica a fost acoperită cu o învelitoare unitară, cu streaşini largi, (pentru a proteja pereţii monumentului de precipitaţii) urmându-se modelul din tabloul votiv. Restaurarea a îndepărtat tencuielile târzii,a coperind faţadele cu o tencuială subţire, care lasă să se străvadă materialele de construcţie: piatra brută de carieră şi piatra făţuită (aceasta din urmă aşezată doar la muchiile de regularizare a zidurilor). În interior a fost consolidată pictura interioară, realizată în frescă, pictor restaurator fiind Dan Mohanu. S-au consolidat parţial şi frasgmente din fresca exterioară. Cele mai multe fragmente s-au păstrat la partea superioară,  în zona cornişei. Tîmplăria acoperişului a fost refăcută de Gh. Balan, dulgher-restaurator.

Biserica paraclis Sf. Gheorghe

Datare precisă: 1607, 1851

Justificarea datării: piatra de mormânt 1607, pisania pictată 1851

Ctitor/finanţator: Simeon Movilă şi doamna sa Marghita (Melania). Egunenul Acachie fiul lui Stoian (Stoianovici) din Rusciuc, prin mâna lui Gheorghe Mavrodin.

Istoric:

La 1607, Simion Movilă vodă, a construit în incinta mănăstirii Dobrovăţ, la numai 20 [50?] m sud de biserica lui Ştefan cel Mare, un paraclis, pentru înmormântarea fiului său minor, Pavel (al şaselea fiu). Înrudirea Movileştilor cu familia primului ctitor de la Dobrovăţ s-a făcut prin log. Ioan Movilă, căsătorit cu o fiică a lui Petru Rareş. Piatra de mormânt a fost pusă mult mai târziu, de mama copilului decedat „al cărui nume de călugărie este Melania” (călugărită după 16199Â). Tot ea a construit şi micul paraclis deasupra mormântului. La jumătatea a sec. XIX (1851), paraclisul a fost semnificativ modificat, ca dimensiuni, dându-i-se o nouă formă. Într-o boltă amenajat în peretele de sud, în interiorul bisericuţei, se afla mormântul fiului lui Simion Miovilă, Pavel (Gh. Mihoci, p. 186, foto). Pe marginea boltei era o inscripţie în semicerc: „Aici este mormântul lui Io Pavel Voievod, fiul preaiubitorului de Hristos Simeon Moghilă Voievod, care s-a mutat la veşnicile lăcaşuri în anul 7115 (1607) luna ...”. Pe lespedea de piatră se află o altă inscripţie, în limba slavonă: „Această piatră a făcut-o Io Simeon Moghilă voievod şi doamna sa Melania, fiului său iubit Pavel Voievod, care s-a mutat la veşnicile lăcaşuri în anul 7115 (1607), luna mai, în 24 zile”. Gh. Mihoci consideră că această piatră de mormânt a fost pusă la 1619-1620, când pe tron se afla fratele său, Gavriil Movilă, de către mama lor, soţia lui Simeon Movilă, Marghita, călugărită Melania (în 1616), care a murit la 1622. Pr. Paroh Gh. Mihoci nu precizează care era hramul acestui paraclis, amintitd doar hramul parohiei Dobrovăţ,  Coborârea Sf. Duh (ca şi biserica mare). (p. 179, 193). Deasupra uşii de la intrare era pictată icoana Adormirii Maicii Domnului, la 1851 (p. 185). Acesta trebuie să fi fost hramul bisericii, cel puţin în sec. XIX

Descriere

Plan: treflat

Elevaţie: Zidurile paraclisului încep direct de pe pământ, fără nici un fel de fundaţie, dovada a caracterului de provizorat al construirii acestui lăcaş. În cea de-a doua etapă au fost adăugate zidurile în lungimr de 6 m. Noua construcţie se sprijinea pe un soclu de piatră cioplită, având patru ferestre mari, cu arcade, încadrate de două rânduri de stâlpişori din piatră, despărţiţi între ei, ce coboară până la soclu, printr-un brâu de sprijin, care dimpreună cu cele cinci rânduri de brâie conice de sub streaşină, îi dau un aspect foarte plăcut de zvelteţe şi armonie (Gh. Mihoci, p. 183).

Volumetrie: Bolta paraclisului iniţial a fost spartă atunci când a fost construită turla celei de-a doua biserici, cu 6 ferestre, la 1851 (atunci când s-au pus  trei turle, de aceeaşi factură, şi pe biserica lui Ştefan).

Faţade: Faţadele primei construcţii erau lipsite de orice ornamentaţie, inclusiv dele trei mici ferestre „unghilare” (de la altar şi absidele naosului). Celei de-a doua etape îi corespund şi frumoasele ornamente de pe faţade. Aspectul exterior era al unei biserici de sec. XIX.

Forme învelitoare: în patru ape, aplatizată.

Compartimentare interioare: altar, pronaos (gropniţă), naos.

Extinderi: la 1851 a fost mărită şi remodelată biserica; Atunci a primit şi o turlă în locul cupolei.

Materiale de acoperiş: Şarpantă de lemn, acoperiş din tablă.

Componente artistice: Pereţii interiori au fost pictaţi integral. Pictura, în stil neoclasic, era foarte bine lucrată din punct de vedere tehnic. Pigmenţii folosiţi, de slabă calitate, făceau ca pictura să se degradeze in timp, la modul accelerat. Atrage atenţia portretul funerar al tânărului Pavel Movilă, de o rară gingăşie (este pictat în veşmânt de ceremonie, încoronat, ţinând o garoafă în mână). Este confundat uneori cu un portret al doamnei Marghita-Melania.

Mobilier: Catapeteasma, frumos lucrată în lemn de tisă, poleită cu aur, se impunea prin valoarea ei intrinsecă. Este de dimensiuni mai mici, ceea ce presupune că a fost adusă de la o altă biserică, la 1851 (Gh. Mihoci credeA că anumite elemente sunt chiar din sec. XVII). În 1980 catapeteasma a fost demontată şi dusă la mănăstirea Golia, pentru un tratament de conservare (Iacobuţă, p. 192).

Inscripţii: Pisania pictată, din 1851: „Nu nouă Doamne, nu nouă, ci numelui Tău dăm slavă, acest sfânt şi dumnezeesc lăcaş, s-a zidit a doua oară din nou şi zugrăvindu-se  de robii lui Dumnezeu arhimandriutul Acachie sin erei Stoianoviciu Rusciucliu, egumen acestei sfinte mănăstiri, cu cheltuiala şi a dumisale, bătrânul Pavel Stoianoviciu Rusciucliu, spre veşnică pomenire, 1851 oct. 28, pe vremea înaltului domn Grigore Ghica Vodă, cu mâna lui Gheorghe Mavrodin”.  (Gh. Mihoci, text p. 183, foto p. 180). Gh. Mavrodin avea în arendă pădurea mănăstirii Dobrovăţ, de 5000 ha.

Starea generală de conservare: La cutremurul din 1977 biserica a fost puternic avariată, şi a fost închisă pentru consolidare, ceea ce nu s-a mai reuşit. În iunie 1986 bisericuţa s-a năruit. Nu a fost refăcută decât după mulţi ani (oricum, după 1992) şi nu se ştie ce mai păstrează din biserica veche [aproape nimic].

Turn clopotniţă, 1743 [!?]

Situat la intrarea în incinta mănăstirii Sf. Duh din Dobrovăţ-Ruşi.

Ctitor/finanţator: monahul Macarie Hrisoverghi, prin grija marelui paharnic Ştefan Ruset şi a soţiei acestuia, Maria Sturdza.

Istoric:

Nivelul inferior al turnului porţii este ţesut cu zidul de incintă al mănăstirii (fiind construit odată cu acesta), putând fi datat în secolul XVII. Gangul de intrare este boltit în leagăn, fiind marcat la exterior (V şi E) prin arhivolte decorate cu bolţari ornamentaţi cu rozete în relef (cu analogii la Dragomirna, Moldoviţa, Golia, Suceviţa, Zamca ş.a.). În partea dreaptă a gangului se află uşa de acces în turnuleţul cu scară în spirală care duce la etajele superioare. La 1743, data pisaniei actuale, a avut loc o refacere a turnului, pe cheltuiala monahului Macarie Hrisoverghi, nu o construire din temelii. În prezent turnul are cca. 30 m înălţime.

Descriere

Micul paraclis se află la etajul al doilea al turnului-clopotniţă, unde secţiunea acestuia devine octogonală (parterul şi primul nivel au secţiune rectangulară).

Plan: patrulater pentru parter şi primul nivel (sec. XVII); octogonal pentru celelalte două nivele (sec. XVIII).

Elevaţie: cărămidă (?) acoperită de tencuială.

Faţade: Gangul de acces este  marcat la exterior (V şi E) prin arhivolte decorate cu bolţari ornamentaţi cu rozete în relef, ca la turnurile mănăstirilor din sec. XVII. Contraforturile de colţ. Dispuse pe diagonală, sunt un alt indiciu de vechime a părţii inferioare. Primele două nivele sunt decorarte la exterior cu colonete pe muchii.

Compartimentare interioare: Parterul este reprezentat de gangul de intrare în incinta mănăstirii şi de uşa scării de acces spre etajele turnului. Încăperea de la primul etaj a servit ca locuinţă paznicilor turnului; este prevăzută cu mici ferestre de tragere, amintind de funcţia de apărare a turnului. La etajul al doilea se află un mic paraclis, prevăzut cu o cupolă semisferică în partea centrală. La etajul III este camera clopotelor, cu ferestre largi, pentru ca sunetul celor 6 clopote (4 mari şi 2 mici) să se propage cât mai bine.

Extinderi: nivelele 3 şi 4, de secţiune octogonală, au fost refăcute (adăugate) la 1743.

Inscripţii: „Întru numele Domnului H(risto)s începutu-s-au acest turn a se zidi din temelie după cum se vede în lontru, cu paraclis, hramul Sf(ânt)ului Mare Mucenic Gheorghe, în dzilele luminatului domnului Ioan Constantin Neculai (Mavrocordat) Voievod, cu toată cheltuiala şi osârdie sf(â)nţi(ei) sale chir Macarie Hrisoverghi monah, pentru vecinica sa pomenire. Fost-au sârguitori cu osteneala Dum(nealui) Ştefan Rusăt vel pah(arnic) cu giupâneasa dum(nealui) Marie Sturdza. Leat 7251 (1743) martie 5”.

Lucrări anterioare de restaurare: Lucrările de restaurare de după cutremurul din 1977 au urmărit consolidarea structurii de rezistenţă a turnului.

Zidul de incintă al mănăstirii, sec. XVII

Istoric:

Zidul de incintă al mănăstirii nu datează din secolul XV, ci din secolul XVII. Este construit din piatră legată cu mortar şi are înălţimea de 130 cm [???]. Este aşezat pe o fundaţie turnată (realizată din aceleaşi agregate) cu adâncime de 75-80 cm. Zidul închide o suprafaţă mai mică decât incinta iniţială a mănăstirii. Parte inferioară a turnului-clopotniţă (parterul şi primul nivel), de secţiune rectangulară este ţesută cu zidul de incintă, fiind deci consdtruite simultan, în secolul XVII. Zidul de incintă a fost parţial demantelat pe latura nordică a incintei, distrus pe latura vestică, prelungit şi parţial refăcurt pe latura sudică. El delimita o suprafaţă de teren de forma unui patrulater neregulat.Cimitirul, cu înhumări din sec. XV-XVIII, depăşea, spre est şi sud, suprafaţa împrejmuită a mănăstirii.

Bibliografie:

N. Iorga, Inscripţii din bisericile României, II, 1908, p. 207-209; I.D. Ştefănescu, Les peintures du monastčre de Dobrovăţ, în vol. Mélanges offerts ŕ Charles Diehl, II, Paris, 1930, p. 181-196; Repertoriul monumentelor şi obiectelor de artă din timpul lui Ştefan cel Mare, Bucureşti, 1958, p. 190-195, 422-423; Sorin Ulea, Datarea ansamblului de pictură de la Dobrovăţ, în SCIA, VIII, 1961, nr. 2; [N. Grigoraş], Biserica Dobrovăţ, în vol. Monumente istorice bisericeşti din Mitropolia Moldovei şi Sucevei, Iaşi, 1974, p. 143-146; Voica Maria Puşcaşu, Biserica Dobrovăţ – date istorice (I), în MMS, 1977, nr. 1-3, p. 159-174; (II) în MMS, 1978, nr. 5-6, p. 521-534; Dan Mahanu, Pictura murală a bisericii mănăstirii Dobrovăţ şi urgenţa în restaurare, în vol. Monumente istorice şi de artă, 1977, nr. 1, p. 82-86; Voica Maria Puşcaşu, Mănăstirea Dobrovăţului, în „Monumentul”, VI, Iaşi, Ed. Trinitas, 2005, p. 13-24;

SORIN IFTIMI muzeograf, specialist, Complexul Muzeal National "Moldova"

revenire la prima pagina

  inapoi la lista