Inapoi la prima pagina

   
monument 

Biserica Inaltarea Domnului - Golia

cod IS-II-m-A-03852.01
comuna IASI
localitate IASI
datare Secol datare: 1652 - 1660. Din anul 1652. Pana in anul 1660.
tip biserica de zid
ansamblu Ansamblu Manastirii Golia
componente
(click pentru mai multe informatii)
 
adresa Str. Cuza Voda 51
descriere 

Biseica mănăstirii Golia

hramuri: Înălţarea Domnului, Izvorul Tămădurii şi Sf. Treime

Istorie:

Începuturile acestui monument nu sunt cunoscute cu exactitate, el fiind precedat, probabil, de o bisericuţă de lemn cu cimitir aferent (atestată indirect de o piatră funerară datâd in 1515), apoi de o alta, din piatră, cu hramul Înălţarea Domnului. Din inscripţia de pe o cruce din abanos, cu ferecătură de argint aurit (1564), aflăm doar ctitorii celei din piatră. Ştim aşadar că ea fusese construită, în a doua jumătate a secolului XVI, de logofătul Ioan Golăe şi de soţia sa Ana, de vărul său, vornicul Maxim Burnar şi de soţia lui Antimia. Peste ani, Ioan Golăe dispărea în condiţii tragice, fiind decapitat de Iancu Sasu Vodă (1579-1586), fiul lui Petru Rareş. Dar ctitoria lui avea să îi ducă numele mai departe, în varianta Golia. Astfel, documnte din 30 mai 1604, 20 ianuarie 1606 şi 30 martie acelaşi an confirmau faptul că văduva lui şi fiul ei Mihail, închinaseră ctitoria lui Golăe mănăstirii Vatoped din muntele Athos. Slaba administrare a Athosului aducea însă o ruinare rapidă, făcând necesară intervenţia lui domnitorului Vasile Lupu. În 1650, acesta începea reconstruirea bisericii, folosind o echipă de meşteri italieni veniţi din Polonia(Drăguţ: 154). Rezidirea era întreruptă însă de bincunoscuta lui detronare din 1653. Conform pisaniei din 24 mai 1660, fixată în pridvor, deasupra uşii naosului, lucrările au fost duse la bun sfârşit de fiul său, Ştefăniţă Lupu Vodă(1659-1661). Într-un alt text, din peretele vestic al pronaosului, se menţionează şi numele meşterului care desăvâşise pictura: „Matei al lui Ioan”. De altfel, diferitele vârste ale zugrăvelilor din Golia ne ajută să clarificăm evoluţia nu tocmai simplă a edificiului. Bunăoară, o inscripţie din pridvor, „ano 1594”(Popa: 30), i-a îndemnat pe unii cercetători să deducă două lucruri: că zugrăveala din acea porţiune aparţine epocii lui Ioan Golăe şi că Vasile Lupu nu a reluat totul de la zero, continuând construcţia primului ctitor (Popa: 30). Alţii însă, interpretează altfel lucrurile, pornind de la mărturia Paul din Alep, care văzuse Golia lui Vasile Lupu chiar în anul căderii acestuia (1653). Călătorul observând atunci portretele ctitorilor, istoricii concluzionează că biserica era zugrăvită la acea total sau parţial,(Caproşu: 194), lui Ştefăniţă Vodă revenindu-i doar sarcina unor retuşuri.  Apoi, multă vreme nu fusese de găsit chipul celui de-al doisprezecelea apostol, la numărătoare ieşind mereu doar unsprezece. Ultimul era descoperit abia în 1943, când se spăla pictura şi se observa pe a unsprezecea figură o mână care ieşea din colţul format de perete şi arcul de boltă. Desprinzându-se o bucată de tencuială, se constata că fresca veche continua pe sub arcul bolţii. Ceea ce arăta că până la înălţimea ferestrelor se păstrase zidirea lui Golăe, meşterii lui Vasile Lupu dărâmând însă restul pentru a prelungi pereţii şi a extinde încăperea în lungine şi lăţime (Monumente: 307). Tot în 1943 se descopereau în conca absidelor, deasupra ferestrelor, două fragemente de pictură din vremea lui Vasile Lupu: o scenă Deisis şi glorificarea Sfintei Fecioare (Monumente: 307). Din punct de vedere pictural, mai merită atenţia cele două portrete votive din pronaos, refăcute în anii 1838-1840: în partea de sud, Vasile Lupu cu chivotul noii biserici, Ecaterina Doamna, copiii lor Ştefăniţă şi Ruxandra, plus egumenul Gherasim, sub care se reuşise restaurarea din secolul XVIII; în partea de nord, Ieremia Movilă, cu chivotul unei clădiri în mână, Ioan Golăe cu un chivot de biserică (ce nu poate fi al bisericii din secolul XVI, spune Radu Popa: 33), soţia lui Ana, fiul lor Mihail şi egumenul Grigorie Irinopoleos, care ceruse, în 1838, reînnoirea picturii; (Monumente: 307). Cum cei doi mitropoliţi trăiseră în secolele XVIII, respectiv XIX, este clar că portretele lor constituie nişte adaosuri târzii, cel mai probabil din 1840(Caproşu: 219). Mai mult chiar, dacă ne amintim că Paul din Alep văzuse în 1653 portretele celor trei fiice ale lui Vasile Lupu, nu numai a domniţei Ruxandra, deducem că figura egumenului Gherasim, adăugată la 1840, înlătura chipurile a două dintre domniţe(Caproşu: 218). Dintre mormintele demne de semnalat se remarcă, în colţul de sud-vest al pronaosului, pe locul de înhumare al primilor ctitori, Ioan Golăe şi Ana, se află sarcofagul de marmură al Sultanei(1753), soţia lui Constantin Racoviţă. Dintre celelalte pietre funerare, mai însemnate sunt mormintele Anei(m.1663) şi al lui Toma Cantacuzino (m.1665), al Ecaterinei Bucioc (m.1679), posibilă soră a doamnei Teodosia, prima soţie a lui Vasile Lupu(Caproşu: ), mormintele Ecaterinei(1685), soţia lui Velicico Costin, al Smarandei Mavrogheni(m.1837)(Iftimi:198-208), soţia lui Scarlat Calimachi(Monumente: 307) . Cercetătorii sunt departe de a se pune de acord în privinţa etapelor construirii monumentului, Gh. Balş rezumând(1933) situaţia într-o singură frază:
„...d-l Zotta mai mult ca o sugestiune, iar d-l Ghika ca o ipoteză foarte verosimilă, tind a arăta că faţada actuală de piatră de talie, până la cornişă, este construcţia datorită lui Vasile Lupu, pe când partea superioară, deasupra cornişei, este aceea reconstruită în veacul al XVIII-lea. Până acuma, părerea în general admisă(şi pe care admis-o şi eu într-o carte precedentă) era tocmai contrară, adică se credea că partea superioară a clădirii era ceea ce se mai putea vedea din biserica lui Vasile Lupu[...] Ipoteza celui din urmă este, fără greş, cea adevărată” (Balş:159-160).

Bibliografie:

Agrigoroaiei, Elidia, Legende din Moldova,Bucureşti, Ed. Sport-Turism, 1984.
Arhip, Ion; Rusu C-tin Liviu; Parascan, C-tin, „Nu ştiu alţii cum sînt...”. Ion Creangă, Iaşi, Ed. Junimea, 1983, p.61.
Balş, Gheorghe, Bisericile moldoveneşti din veacurile al XVII-lea şi al XVIII-lea, Bucureşti, Institutul de arte grafice „E.Marvan”, 1933.
Bădărău, Dan, Caproşu, Ioan, Iaşii vechilor zidiri, Iaşi, Casa Editorială Demiurg, 2007.
Bogdan, N.A., Oraşul Iaşi. Monografie istorică şi socială, ilustrată, [ediţia a doua], Iaşi, Ed.Tehnopress, 1997.
Călinescu, George, Ion Creangă, Bucureşti, Ed. pentru literatură, 1966.
Drăguţ, Vasile, Dicţionar enciclopedic de artă medievală românească, Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1976.
Iftimi, Sorin, Cercetări privitoare la istoria bisericilor ieşene, Iaşi, Ed. Trinitas, 2008.
Neculce Ion, Opere. Letopiseţul Ţării Moldovei. O samă de cuvinte, ediţie îngrijită de Gabriel Ştrempel, Bucureşti, Ed.Minerva, 1982.
Opriş, Ioan, Comisiunea monumentelor istorice, Bucureşti, Ed. Enciclopedică, 1994.
Popa, Radu, Mănăstirea Golia, Bucureşti, Meridiane, 1966.
Zotta, Sever, Mănăstirea Golia. Schiţă istorică, în „Ion Neculce. Buletinul Muzeului Muncipal Iaşi”, fascicola 5, 1925.

Andi Emanuel Mihalache cercetător ştiinţific, Institutul de Istorie "A. D. Xenopol"

revenire la pagina de ansamblu

revenire la prima pagina

  inapoi la lista