| descriere | | Descrierea stării actuale :
clădire de uz curent a mănăstirii Golia
Istorie:
Se pare că Golia a fost, chiar înainte de mijlocul secolului al XVIII-lea, un centru de distribuţie a apei în oraş, aşa cum sugerează şi o însemnare a lui Ioan Neculce despre cele petrecute la Iaşi, în 1687. Oraşul fiind ocupat de polonezi şi de cazaci, mulţi locuitori au căutat să se adăpostească în mănăstirile fortificate iar apa de băut se vindea scump, din cauza numărului mare de refugiaţi şi „era în Golia oca de apă un potronic” (Ion Neculce:1982, p.312).
Această clădire (aflată în stânga porţii de intrare) este cunoscută sub numele de „casa apelor” şi a fost construită în 1766, cu meşteri aduşi de la Ţarigrad. Stilul arhitectural reflectă o influenţă turcească vizibilă, mai ales în ceea ce priveşte faţadă, înzestrată cu un balcon de lemn. Inscripţia din interior, care menţionează anul 1803, ignoră lucrările anterioare (Dan Bădărău; Ioan Caproşu:2007, p.208). Ea se referă la faptul că, în acel an, în timpul domnitorului Alexandru Moruzi, s-au făcut noi lucrări de aducere a apelor în incinta mănăstirii (Dan Bădărău; Ioan Caproşu2007, p.208). Astfel, Moruzi a rămas, pentru posteritate, autorul acestei construcţii remarcabile (N.A.Bogdan:2004, p. 201). Este adevărat că domnitorul a acordat o atenţie specială clădirii care, în momentele festive, „se acoperea de sus până jos cu o stofă de culoare roşie, culoare rezervată curţii domneşti” (Dan Bădărău; Ioan Caproşu2007, p.208).
Se pare că incendiul din 1822 a afectat şi această parte a mănăstirii căci, în 1823, „chioşcul” a fost refăcut prin bunăvoinţa marelui vornic Dracachi Roset (Dan Bădărău; Ioan Caproşu2007, p.208).
În sala de la etaj se află un leu de piatră, prin gura căruia apa curgea într-o scoică de piatră. Aceste accesorii datează din 1803 (Dan Bădărău; Ioan Caproşu2007, p.208). În clădire exista un filtru, din care apa se vărsa într-un bazin (prin gura de leu), iar de acolo în rezervorul din faţa cişmelei (Monumente istorice bisericeşti..:1974, p.308).
Cişmeaua a fost adăugată „casei apelor” cu ocazia lucrărilor de reparaţie de la mijlocul secolului XVIII, fiind încastrată în zidul de incintă, spre exterior. A fost scoasă în stradă ca urmare a măririi debitului de apă, în 1766, prin lucrările poruncite de Grigore Ghica Vodă (Monumente istorice bisericeşti..:1974, p.308). S-a refăcut în 1803 şi în 1823 (Radu Popa:1966, p.17).
Faptul memorabil:
„Casa apelor” a fost onorată şi după domnia lui Alexandru Moruzi, printr-o tradiţie încă în vigoare la începutul secolului XX. În ziua în care se sărbătorea Izvorul Tămădurii (prima vinere de după Paşti), populaţia venea să asiste la rugăciunile făcute în curtea bisericii şi să viziteze, cu acest prilej, casa apelor (N.A.Bogdan:2004, p. 201).
Bibliografie:
BĂDĂRĂU, Dan; CAPROŞU, Ioan, Iaşii vechilor zidiri, Iaşi, Editura Demiurg, 2007.
BOGDAN, N.A., Oraşul Iaşi. Monografie istorică şi socială, ilustrată, [ediţia a doua], Iaşi, Editura Tehnopress, 1997.
NECULCE, Ion, Opere. Letopiseţul Ţării Moldovei şi O samă de cuvinte, ediţie critică şi studiu introductiv de Gabriel Ştrempel, Bucureşti, Editura Minerva, 1982
*** Monumente istorice bisericeşti din MITROPOLIA MOLDOVEI ŞI SUCEVEI, Iaşi, Editura Mitropoliei Moldovei şi Sucevei, 1974
POPA, Radu, Mănăstirea Golia, Bucureşti, Editura Meridiane, 1966.
Cătălina Mihalache cercetător ştiinţific, Institutul de Istorie "A. D. Xenopol"
revenire la pagina de ansamblu
|