| descriere | | Istoric:
Biserica de lemn „Buna Vestire” a fost construită pe la 1692, de Varlaam I, episcop de Huşi, pe moşia Mariei, văduva logofătului Nicolae Racoviţă (m. 1686). Brădiceştii era satul ei de zestre, Maria fiind, probabil fiica lui Stratulat ceaşnicul, amintit la 1650. În 1692 a avut loc un mare cutremur, în timpul căruia s-au prăbuşit turlele bisericii episcopale de la Huşi. Episcopul Varlaam s-a mutat atunci la Brădiceşti, unde a construit schitul. Pentru datarea schitului vezi şi documentul din 28 decembrie 1691, prin care Maria Racoviţă dăruia bisericii Bunavestire construită de episcopul Varlaam, seliştea Brădiceştilor, pentru a deveni şi ea ctitoră (ANB, Episcopia Huşi, XXV/16). Schitul apare de numeroase ori în documentele Episcopiei amintite. Vezi şi documentul din 2 noiembrie 1712, privitor la închinarea scutului ca metoh la Episcopia de Huşi (Stoicescu, p. 152). Un document de la 1761, dat de Teodor Callimachi vodă, pretinde însă că Varlaam „a cumpărat cu bani în mijlocul unui codru” terenul pe care a construit biserica. Schitul prădat de tătari la 1739, care au luat cu ei toate odoarele din metal preţios şi toate documentele Episcopiei de Huşi adăpostite aici. La 1756, schitul Brădiceşti a găzduit întregul personal al Episcopiei, retras aici din cauza unei epidemii de ciumă. A fost reînoit tot la 1756, de Inochentie episcop de Huşi şi de Matei Ghica vodă. La 1768, episcopul Inochentie a construit pridvorul actual al bisericii. La 1774 a fost făcută o catapeteasmă nouă. Icoanele împărăteşti din catapeteasmă au fost pictate la 1766, în timpul episcopului Inochentie. La 1851, episcopul de Huşi Meletie Istrati a obţinut suma de 7050 lei de la Departamentul Trebilor Bisericeşti pentru lucrări de reparaţii la schit (a contribuit şi el cu 650 lei din banii proprii). Lucrările au fost realizate de Ignatiu Lorenzo, arhitectul oraşului Bârlad. Deoarece „temelia” de bârne (talpa?) putrezise, iar schitul se afundase în pământ mai mult de jumătate de metru. Prima etapă a intervenţiei a constat în ridicarea construcţiei în sistemul „cumpănă”, pentru se înlocui bârnele de la talpa de stejar (putrezite), aşezată pe temelia de piatră. Pereţii din bârne ai bisericii au fost tapiţaţi cu dulapi de brad. Icoanele catapetesmei au fost spălate de depunerile groase de praf şi fum, iar ramele pictate de ieromonahul Lavrentie. Acoperişul de şindrilă putredă a fost înlocuit cu altul de tablă. Lucrările au fost coordonate de revizorul Departamentului Bisericesc, de delegatul Isprăvniciei Fălciu şi de egumenul schitului. În final lucrările de reparaţii au costat 9065 lei şi 10 parale, fiind încheiate la 4 septembrie 1853, sub episcopul Veniamin. Monumentul a mai fost reparat la 1883 şi 1903. În 1903 a fost înlocuită căptuşeala exterioară din scândură de brad a bisericii. Tot acum a fost pictat interiorul bisericii şi a fost înnoită o parte a acoperişului de tablă. La 1914 starea sa era bună. Schitul a fost desfiinţat în 1863 (Secularizarea), bunurile sale rămânând în administrarea Departamentului averilor mănăstireşti. A fost reînfiinţat după 1989. Un inventar a obiectelor de cult ale schitului, la 1914, a fost publicat în monografia semnată de Vicu Merlan şi Grigorina Hapaleţ (p. 91-92).
Descriere
Plan: rectangular, cu decroşuri în zona naosului.
Elevaţie: bârne de stejar, pe temelie de piatră.
Faţade: Faţadele au fost căptuşite cu scânduri de brad dispuse vertical. Altarul are şi două mici ferestre laterale. Naosul e luminat doar de două ferestre, ceva mai mari, iar pronaosul are două mici ferestre aşezate aproape sub cornişă.
Forme învelitoare: coronamentul bisericii este format din trei turle dispuse în linie cu acoperişurile în formă de „bulb de ceapă”, din tablă, după modelul rusesc. Ele subliniază la nivelul acoperişului cele trei încăperi canonice ale unei biserici ortodoxe. Acoperişul propriu-zis, cam aplatizat, este din tablă albă.Compartimentare interioare: altar, naos, pronaos. Pridvorul are nivelul pardoselei mai jos decât cel al restului bisericii. Deasupra pridvorului de înalţă o clopotniţă, tot de lemn, cu acoperiş de tablă.
Extinderi: Pridvorul a fost adăugat la 1768.
Patrimoniu mobil: Cele două clopote erau din 1805 şi 1857.
Lucrări anterioare de restaurare: 1756, 1774, 1851, 1883 şi 1903. Probabil că a mai urmat o restaurare după 1989.
Bibliografie:
Constantin Bazgan, Olimpia Bazgan, Constantin Balan, Viorica Balan, Dolheşti 600 (1406-2006), Iaşi, Editura Pim, 159 p + planşe;
Vicu Merlan, Grigorina Hapaleţ, Monografia comunei Dolheşti, Iaşi, 2006, Editura Lumen, p. 79-107, 312-314 (cu o foto color pe coperta I; alte foto alb-negru în interior);
N. Stoicescu, Repertoriul, p. 119-120, p. 152, notele 177-179;
Melchisedek, Cronica Episcopiei Huşilor, p. 148-153, 239 (despre schit);
ec. stavr. V. Ursăcescu, Monografia schitului Brădiceşti-Fălciu, Iaşi, 1914, 48 p. + 5 pl. (o prezentare de N. Iorga, în RI, 1916, p. 212-213);
Cristache I. Panait, T. Elian, Bisericile de lemn din Moldova, în MMS, 1969, nr. 7-9, p. 481 şi urm.; „Buletinul Monumentelor Istorice” (BMI), 1972, nr. 2, p. 39-59 [vezi!!!]; Catalogul manuscriselor româneşti, IV, Bucureşti, 1967, p. 637 [însemnare 1829];
Sc. Porcescu, Episcopia Huşilor....??; Codreanu şi colab., Istoria Huşilor, 1995, p. ...;
Dosare şi rapoarte în arhive:
Pentru diverse reparaţii şi refaceri ale schitului Brădiceşti vezi ANB, Ministerul Instrucţiunii. Moldova, dos. 370/1845 şi 693/1851 (semnalare Stoicescu, p. 152, nota 179).
sorin iftimi muzeograf, specialist, Complexul Muzeal National "Moldova"
revenire la prima pagina
|