| descriere | | Biserica Bărboi, cu hramul Sf. Petru şi Pavel (29 iunie)
Istorie:
Actualul edificiu a fost ridicat în anii 1841-1844, de arhitectul Andrei Karidis (ajutat de grecii Anastasie şi Gheorghe din Aparhia Sisanion), cu sprijnul financiar oferit de logofătul Dimtirie Sturdza şi de soţia sa Elencu. Numele bisericii provine însă de la un aşezământ mai vechi, ridicat pe acelaşi loc, în perioada 1613-1615, de marele vornic al Ţării de Jos, Ursu Bărboi, din neamul Sturdzeştilor(Iftimi: 48). Vornicul fiind însă executat în 1615 de Ştefan Tomşa, pentru participarea la o rebeliune, rudele sale preiau administrarea bisericii. Astfel, după 12 martie 1669, ea era transformată în mănăstire, împrejmuită cu zid şi închinată ca metoh (până în 1822), Vatopedului din muntele Athos (Erhan: 125). Avariată de cutremurul din 10 februarie 1821 şi mai ales de acela din 26 noiembrie 1829, vechea zidire devenea impracticabilă(Erhan: 125). Prin urmare, era dărâmată şi înlocuită cu edificiul conceput de Karidis. Acestuia i se datorează şi icoana Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, sculptată de arhitect în marmură albă (1841) şi plasată în pridvor, deasupra uşii de la intrare(Monumente: 378). Pe peretele sudic al naosului, se află monumentul funerar al Sturzeştilor (construit de logofătul Constantin Sturdza), cu două embleme: una reprezentând stemele Moldovei şi Ţării Româneşti, cu un glob deasupra, iar cealaltă înfăţişând leul familiei, cu deviza utroque clarescere pulcherum (Monumente: 380). Lângă monument, pe partea dreaptă, se găseşte mormântul lui Ioniţă Sandu Sturdza, primul domn pământean de după perioada fanariotă(1822-1828). Iar într-o mică nişă, săpată în perete, este mormântul lui Alecu Russo(m. 5 feb.1859), marcat de o placă de marmură neagră, nefixată în perete, cu următoarea inscripţie: „Alecu Russo, 17 martie 1819 – 14 februarie 1859, ale cărui oseminte au fost mutate de lângă zidul de afară în Sf. Biserică, în semn de patriotică recunoştinţă” (Erhan: 128). Biserica Bărboi a fost restaurată în perioada 1980-1988 şi resfinţită la 27 noiembrie 1988 de mitropolitul din acea vreme, Teoctist.
Memoria locului:
În actuala casă parohială a funcţionat, din 1834, Institutul de educaţia fetelor, întemeiat de Mihail Sturdza.
Se spune că arhitectul edificiului, Andrei Karidis, ar fi murit în mizerie chiar într-o odăiţă din turnul de la intrare (Fecheci: 69).
Pentru înmormântarea lui Alecu Russo s-au trimis vreo „200 bileturi de invitaţii”, ritualul fiind îndeplinit de un arhimandrit şi trei preoţi. Iniţial, scriitorul era îngropat în afara bisericii Bărboi, locul fiind marcat de o cruce din lemn şi un grilaj din acelaşi material(Dima: 251).
În casa parohială din incinta complexului Bărboi a locuit, timp de doi ani, diaconul Ion Creangă.
Lângă biserică se află un monument pe care primăria oraşului îl ridica în 1895, în amintirea Bisericii Sf. Vineri, existentă, până în 1879, pe locul ocupat acum de Hala Centrală. Unii cred că acea cruce din vârful monumentului ar fi aparţinut chiar edificiului dispărut.
În aceeaşi zonă se găseşte şi „Casa de ape”, restaurată în 1987, care serveşte acum ca lumânărar.
Bibliografie:
Dascălu, Nicolae, Iftimi, Sorin, Pelerin în Iaşi, Iaşi, Ed.Trinitas, 2000.
Dima, Alexandru, Alecu Russo, Bucureşti, Ed. Stat pentru Literatură şi Artă, 1957.
Erhan, Viorel, Mănăstiri şi biserici din oraşul Iaşi şi împrejurimi, Iaşi, Ed.Tehnopress, 2003.
Fecheci, Aurora, Monumente arhitectonice ieşene. Stiluri şi cronologie, Iaşi, Ed. Cariatide, f.a.
Bogdan, Nicolae Andriescu, Oraşul Iaşi. Monografie istorică şi socială, ilustrată, Iaşi, Ed. Tehnopress, 1997.
Erhan, Viorel, Mănăstiri şi biserici din oraşul Iaşi şi împrejurimi, Iaşi, Ed. Tehnopress, 2003.
Monumente istorice bisericeşti din Mitropolia Moldovei şi Sucevei, Iaşi, Ed. Mitropoliei Moldovei şi Sucevei, 1974.
Andi Emanuel Mihalache cercetător ştiinţific, Institutul de Istorie "A. D. Xenopol"
revenire la prima pagina
|