| descriere | | Datare:
clădire construită o dată cu mănăstirea “Trei Ierarhi” (1637-1642), refăcută şi reparată în secolul XX
Descrierea stării actuale:
- se află în curte mănăstirii « Trei Ierarhi »
- actualmente aici se desfăşoară lucrări de refacere şi restaurare
Istorie
Mănăstirea a fost de la început înzestrată cu mai multe clădiri, dintre care cea mai importantă a rămas aşa numita „sală gotică”, care se afla în corpul destinat trapezei mănăstirii, înzestrat şi cu un mic paraclis. În această sala de ceremonii, construită în stil gotic, „cu bolte în arcuri sprijinite la mijloc printr-o coloană masivă de piatră [...] s-au dat adesea festivităţi [...] încă de pe vremea lui Vasile Vodă” (N.A.Bogdan:2004, p.332). Pe laturile de nord şi de est ale edificiului se află un balcon spaţios, cu 12 coloane de piatră. Încăperea principală are tavanul format din şase bolţi în ogivă, iar în subsol se află o altă sală, cu două bolţi semicilindrice susţinute de stâlpi masivi (Monumente istorice bisericeşti...:1974, p.290). Aici a avut loc Sinodul de la Iaşi, din 1642 (Monumente istorice bisericeşti...:1974, p.291). În chiliile şi în încăperile sălii gotice a funcţionat, din 1824, o şcoală elementară, un gimanziu de patru ani şi o şcoală preparandală, la care au predat profesori eminenţi ca B.P. Haşdeu, Gr.Cobălcescu, V.A.Urechia, Titu Maiorescu, S.Bodnărescu ş.a. Mihail Eminsecu, în calitatea sa de revizor şcolar, a făcut parte din comisia de examinare a absolvenţilor anului 1874-1875. Şi Ion Creangă a trecut prin şcoala preparandală de aici, după ce a intrat ca elev în 1864. Tot la Trei Ierarahi, pe lângă şcolile amintite, s-a mai întemeiat şi o şcoală de aplicaţie, precum şi ateliere de lucru manual. Şcolile au funcţionat până în 1891, când au fost dărâmate clădirile din interiorul mănăstirii (Monumente istorice bisericeşti...:1974, p. 294). În 1890, comisia de restaurare a considerat că această clădire, în care se afla sala gotică nu se mai poate menţine, fiind prea degradată, şi că trebuie refăcută din temelii. Dar reconstrucţia nu a mai fost dusă la capăt atunci, fiind reluată mult mai târziu. A rezultat o replică a sălii gotice de la Dragomirna, comparabilă cu cea de la Cetăţuia, pentru care s-a ţinut cont de imaginile-mărturie din secolul al XIX-lea (Dan Bădărău, Ioan Caproşu:2007, p.181-182). Lecomte de Nouÿ începuse să o reconstruiască folosind elemente arhitecturale vechi şi altele neogotice, proprii veacului al XIX-lea. Încendiul din 1916-1917 a distrus schelăria şi o parte din ziduri. Construcţia a rămas în părăsire, iar lucrările de restaurare s-au reluat abia în 1958, fiind încheiate după doi ani (Monumente istorice bisericeşti...:1974, p.297). Ca muzeu al mănăstirii, ea a adăpostit, între altele, mai multe fragmente de frescă din pictura originală de la Trei Ierarhi (cele mai importante fiind portretele ctitorilor -Vasile Lupu cu prima soţie şi copii lor) şi două cunoscute broderii dăruite aceleiaşi biserici (Monumente istorice bisericeşti...:1974, p.290) - acoperăminte de mormânt reprezentând pe doamna Tudosca, respectiv pe fiul cel mare al domnitorului, Ioan. Aceste broderii sunt mostre ale perfecţiunii, complexităţii şi luxului care însoţeau această artă în prima jumătate a secolului al XVII-lea. Actualmente muzeul este închis, clădirea fiind, din nou, în proces de refacere şi restaurare.
Chiliile mănăstirii şi alte construcţii utilitare
În afară de clădirea mare a trapezei, au mai fost construite şi alte anexe, dispuse în careu, probabil lipite de zidul de apărare - în primul rând, chiliile călugărilor. Acestea au fost, se pare, foarte bine lucrate, căci Paul de Alep susţinea că aveau pardoseli de marmură albă sau neagră. Mai exista o construcţie specifică secolului al XVII-lea, egumenia, în spatele bisericii, distrusă tot cu ocazia restaurării începute în 1882. Clădirile erau oricum atât de impresionante încât, dintre toate locurile din Iaşi, domnitorul Nicolae Mavrocordat a ales, la 1714, tocmai locuinţele de la Trei Ierarhi pentru a-l găzdui pe regele polonez Stanislas Lesczinski (Dan Bădărău, Ioan Caproşu:2007, p.182). În incinta mănăstirii a fost înfiinţată, la 1640, „prima şcoală superioară de limbă greacă şi slavonă” şi a fost adăpostită tipografia adusă de Vasile Lupu, cu sprijinul lui Petru Movilă (mitropolitul Kievului). La această tipografie a apărut Cartea românească de învăţătură (1643), prima carte în limba română tipărită în Moldova (cunoscută sub numele de „Cazania lui Varlaam” şi bogat ilustrată). Mitropolitul Varlaam s-a îngrijit şi de tipărirea altor lucrări bisericeşti, cum au fost Cele şapte taine ale bisericii (1643) sau Cartea care se cheamă răspunsul împotriva Catehismusului calvinesc (1645). Tot aici s-a tipărit „Pravila” lui Vasile Lupu (1646), care aduna într-o singură lucrare toate legile cunoscute ale ţării (Monumente istorice bisericeşti...:1974, p.295).
Bibliografie
BOGDAN, N.A. Oraşul Iaşi. Monografie istorică şi socială, ilustrată, retipărire a ediţiei a II-a (din 1913), Iaşi, Editura Tehnopress, 2004
BĂDĂRĂU, Dan; CAPROŞU, Ioan Iaşii vechilor zidiri. Până la 1821, ed. a II-a, revăzută, Iaşi, Casa Editorială Demiurg, 2007
*** Monumente istorice bisericeşti din MITROPOLIA MOLDOVEI ŞI SUCEVEI, Iaşi, Editura Mitropoliei Moldovei şi Sucevei, 1974
Cătălina Mihalache cercetător ştiinţific, Institutul de Istorie "A. D. Xenopol"
revenire la pagina de ansamblu
revenire la prima pagina
|