| descriere | | Biserica Sf. Dumitru-Balş, cu hramul la 26 octombrie
Istorie:
Este construită de vornicul Ioan/Ionaşcu Balş, în 1690-1691(Bogdan: 227). În aprilie 1723 (nu 1733 cum spune G.Balş), aşezământul era mistuit de flăcări, fiind reconstruit tot de familia Balş (Bogdan: 227). Astfel, fiul ctitorului, Lupu Balş, a reclădit biserica, înălţându-i pereţii şi adăugându-i calota acoperişului (Dascălu: 63). După construirea turnului-clopot, în 1781, intrarea se face prin pridvorul închis de sub turn (Dascălu: 63). În inventarul bisericii sunt şi două clopote din 1690 şi 1693, catapeteasma, în stilul baroc clasic, datând din jurul anului 1800 (Balş: 235). A fost recondiţionată în anii 1994-1997 (Dascălu: 63). În 1857, s-a construit lângă amvon o criptă de interior pentru familia ctitorilor. Iar în 1900 s-au fixat în pereţii dinăuntru ai pridvorului 8 pietre funerare ale Bălşeştilor, ce fuseseră înmormântaţi în cimitriul din jurul bisericii (Dascălu: 63). Potrivit pisaniei aflate deasupra uşii de la intrare, aflăm că aşezământul a fost restaurat în 1897, prin grija epitropului Mihail P. Balş (Erhan: 177). Cripta era restaurată după unii în 1901, pe cheltuiala epitropului şi istoricul G.Balş (Dascălu: 63), după alţii „prin 1903” (Bogdan: 227), când se punea o o piatră din marmură albă, cuprinzând numele câtorva răposaţi (Erhan: 178). În urma distrugerilor provocate în timpul celui de-al doilea război mondial, biserica a necesitat, de asemenea, reparaţii capitale în perioada 1948-1952 (Erhan: 177)
Memoria locului:
- Locul unde se află lăcaşul era denumit Fundacul Pârlita (Bogdan: 227).
- N.A.Bogdan redă un epitaf scris în greacă, foarte interesant pentru forma lui dialogală: „...- Cine zace sub această piatră? spune morminte! – E Elena a lui Gheorghe Balş fiică, iar soţia înţeleaptă a lui Rodocan Roseti. Pe aceasta a răpit-o soarta în vârstă mijlocie...1798, Sept. 13”.
- În 1902, de pe placa de marmură neagră de Carrara (asociată criptei) nu se mai puteau citi decât câteva cuvinte: „...Gheorghe Balş, mare Vestiar, ascunde acest mormânt...” (Bogdan: 228). Acest neajuns a făcut necesară placa din marmură albă, mai sus menţionată, cu lista celor morţi şi cu menţiunea „...şi alţii al căror nume nu se mai ştie...” (Erhan: 178).
Bibliografie:
Balş, Gheorghe, Bisericile moldoveneşti din veacurile al XVII-lea şi al XVIII-lea, Bucureşti, Institutul de arte grafice „E.Marvan”, 1933.
Bogdan, Nicolae Andriescu, Oraşul Iaşi. Monografie istorică şi socială, ilustrată, Iaşi, Ed. Tehnopress, 1997.
Dascălu, Nicolae; Iftimi, Sorin, Pelerin în Iaşi, Iaşi, Editura Trinitas, 2000.
Erhan, Viorel, Mănăstiri şi biserici din oraşul Iaşi şi împrejurimi, Iaşi, Ed. Tehnopress, 2003.
Andi Emanuel Mihalache cercetător ştiinţific, Institutul de Istorie "A. D. Xenopol"
revenire la prima pagina |