| descriere | | Biserica Sf. Haralambie cu hramul la 10 februarie
Istorie:
Istoria asezamântului are la baza atât povestea unui haiduc, relatata de Manolache Draghici în Istoria Moldovei, cât si amanuntele din Uricariul lui Teodor Codrescu. N.A. Bogdan recunostea totusi ca originile bisericii sunt controversate: „...dupa un sinodic gasit în arhiva bisericii se zice ca ar fi zidita în anul 1797, de altii se crede a fi zidita pe la 1800-1804” (Bogdan: 236). O vreme a persistat ideea ca începuturile acestui lacas s-ar situa în 1797 (Bals: 284), pentru ca ulterior sa se încline catre anii 1799-1804(Caprosu: 383). Mai stim ca a începutul secolului XIX, biserica apartinea breslei tufecciilor sau armurierilor (Caprosu: 383).Biserica a fost construita de tufecci-basa Gheorghe Leondari, capitan de arnauti al lui Constantin Ipsilanti. La originile piosului sau gest stateau însa remuscarile provocate de fraticidul pe care arnatul îl comisese la ordinul domnitorului. Fratele lui Gheorghe Leondari, Haralambie(fost arnaut), luase calea codrului si plângerile celor „calcati” de el, atrasesera mânia domneasca. Gheorghe primea ordinul ca în doua saptamâni sa îl aduca pe Haralambie viu sau mort, în caz contrar urmând sa plateasca cu propria-i viata. În fruntea a 50 de arnauti, Gheorghe îsi urmarea fratele peste tot, izbutind sa îl prinda si sa-l împuste în satul Bozieni din tinutul Neamtului. Îi aducea capul la Iasi, dar marcat de fapta comisa se retragea din slujba. Impresionat de acest episod si de credinta arnautului sau, domnitorul daruia lui Gheorghe Leondari o mosie care îi permitea acestuia sa zideasca, în memoria fratelui ucis, biserica cu hramul Sf. Haralambie(Bogdan: 236). Aceasta avea trei turle, surpate cu ocazia cutremurului din 4 martie 1977 si refacute în anii 1997-1998. Pictura îi apartine lui Vasile Damian, fiind realizata în jurul anului 1900 si restaurata în anii 1987-1989(Erhan:205). În clopotnita se pastreaza si un clopot din 1804, donat de ctitor, precum altele mai mici, daruite de enoriasi(Erhan:206). Odata cu înfiintarea cimtirului „Eternitatea”(1871), o parte din cei îngropati aici au fost deshumati, exceptie facând ctitorul Gheorghe Leondari: decedat în 1835 si înmormântat în curtea bisericii. Osemintele sale au fost lasate acolo pâna în 1935 când, cu ocazia împlinirii unui secol de la disparitie, osemintele au fost depuse în interiorul lacasului, în dreapta naosului(Erhan: 204).
Memoria locului:
- Legenda acestei biserici au fost revalorizata de condeiul lui Mihail Sadoveanu. Între povestirile de la Hanu Ancutei(1928) exista una intitulata chiar Haralambie, fiind, evident, inspirata de amintirea haiducului cu acelasi nume.
- Biserica a servit o vreme ca lacas de cult pentru rascolnicii goniti din Rusia.
- „Spre miazaziua bisericii era o veche hazna cu habuz, foasta casa de ape, care s-a stricat cu prilejul construirei scoalei primare Vasile Alecsandri. O piatra cu inscriptie veche ce era în zidul cismelei s-a nimicit atuncea, fara macar sa se fi pastrat o copie de pe acea inscriptie”(Bogdan: 236).
- În 1934, se construia în curtea bisericii Ateneul Sf. Haralambie, distrus în timpul celui de-al doilea razboi mondial(Erhan: 204, 206).
- La 21 noiembrie 1935, mitropolitul Nicodim Munteanu resfintea biserica(Erhan: 204).
Bibliografie:
Badarau, Dan, Caprosu, Ioan, Iasii vechilor zidiri, Iasi, Casa Editoriala Demiurg, 2007.
Bogdan, Nicolae Andriescu, Orasul Iasi. Monografie istorica si sociala, ilustrata, Iasi, Ed. Tehnopress, 1997.
Erhan, Viorel, Manastiri si biserici din orasul Iasi si împrejurimi, Iasi, Ed. Tehnopress, 2003.
Sadoveanu, Mihail, Hanu Ancutei. Noptile de Sânziene. Ostrovul lupilor, Bucuresti, Ed. pentru literatura, 1969, p.14-21.
Andi Emanuel Mihalache cercetător ştiinţific, Institutul de Istorie "A. D. Xenopol"
revenire la prima pagina
|