Inapoi la prima pagina

   
monument 

Restaurantul 'Bolta Rece'

cod IS-II-m-B-04016
comuna IASI
localitate IASI
datare Secol datare: sf. sec. XIX. Din anul 1889. Pana in anul 1900.
tip restaurant
adresa Str. Rece 10
descriere 

Istorie

Cea dintâi menţiune documentară cunoscută privind clădirea şi locaţia ei datează din 17 ianuarie 1786. Primele beciuri au fost săpate de către slugerul Gheorghe Costin. În 1799 au devenit depozite pentru curtea lui Potemkin, de atunci rămânând în mentalul colectiv drept „bolţi reci”. (Aurel Bejenaru ...: 1974, p. 92). Actuala clădire a fost ridicată peste vechile bolţi, după proiectul arhitectului Ilie Costinescu. Pe parcursul secolului XIX clădirea a avut mai mulţi proprietari, fiind închiriată în 1864 de negustorul Avram Amira, a cărui familie o va administra decenii la rând. În 1902 restaurantul se va muta în clădirea în care se află şi astăzi, prilej pentru fraţii Amira de a oferi un banchet în cinstea momentului. (Constantin, Th., Botez, Adrian, Pricop: 1988, p. 76). În anul 1922 imobilul va fi închis datorită morţii ultimilor urmaşi ai familiei Amira, fiind redeschis în 1966 după ce fusese renovat din fonduri publice. (Aurora Fecheci: 2003, p. 165).

Memorie

Încă din primele decenii ale secolului XX era cunoscut drept localul pe unde au trecut Eminescu, Panu, Lambrior, Conta, Caragiale, Missir. (Eugen Herovanu: 1975, p. 143). Iacob Negruzzi nota amuzat despre prima participare a lui Ion Creangă la şedinţele Junimii: „Eminescu veni cu el într-o sâmbătă seara la mine acasă, dar la intrarea lor în Junimea un zâmbet a zburat pe buzele tuturora. Și Creangă şi Eminescu erau roşi la faţă, aveau ochii turburi, şi râdeau liniştiţi cu fericirea omului beat: ei veneau împreună direct de la Borta-rece, o cârciumă vestită pentru vin vechi de Cotnar. Intrarea aceasta în Junimea i-a fost spre bine lui Creangă! Tot ce s-a cetit şi discutat în acea seară el le-a auzit mult mai frumoase prin perdeaua beţiei, a visat de ele noaptea şi a doua zi dimineaţa s-a deşteptat junimist înfocat, precum a şi rămas până la moarte.” (Iacob Negruzzi: 1970, p. 171).

Bibliografie:

Băileanu, Gheorghe, Vechi localuri ale Iaşilor, Iaşi, 1969.
Bejenaru, Aurel, Agrigoroaiei Elida, Memoria locurilor ieşene. Ghid turistic, Iaşi, 1974.
Botez, Constantin, Th., Pricop, Adrian, Bolta Rece. La două secole de existenţă (1786-1986), Bucureşti, Editura Litera, 1988.
Botez, Constantin, Th., Pricop, Adrian, Tradiţii ale ospitalităţii româneşti-prin hanurile Iaşilor, Bucureşti, Editura Sport-Turism, 1989.
Fecheci, Aurora, Iaşii-arhitectură şi legendă, Iaşi, Sedcom Libris, 2003.
Herovanu, Eugen, Oraşul amintirilor, Bucureşti, Editura Minerva, 1975.
Negruzzi, Iacob, Amintiri din „Junimea”, Bucureşti, Editura Minerva, 1970.

ALEXANDRU ISTRATE  cercetător ştiinţific, Institutul de Istorie "A. D. Xenopol"

revenire la prima pagina

  inapoi la lista