descriere | | Satul Ipatele a făcut parte din ţinutul Vaslui Biserica este situata la la marginea satului pe un virf de deal
Descriere
Plan: trilobat. Ulterior a fost adăugat un pridvor pe latura de sud Elevaţie: Biserica este realizata din birne de stejar masiv asezate orizontal, aşezate pe temelie de piatra. Volumetrie: plafon drept peste pronaos, o boltă octogonală peste naos, de dimensiuni mari şi o boltă octogonală, de dimensiuni mai mici, peste altar. Calotele bolţilor sunt lucrate din dulapi de stejar cioplit, şi finisate cu nervuri. Faţade: Exteriorul este placat cu scăndură finisată, aşezată într-un desen geometric. Forme învelitoare: în patru ape, cu proeminenţe deasupra absidelor şi altarului. Compartimentare interioare: altar, naos, pronaos, pridvor. Despărţirea între naos şi pronaos se face prin doi stilpi masivi adosaţi pereţilor laterali, ce susţin o grindă traforata decorativ. Pereţii interiori sunt placaţi cu scândură finisată. Extinderi: Biserica are ca adaos ulterior un pridvor, tot din lemn Elemenete de construcţie: bârne din lemn îmbinate în stâlpi din stejar;fundaţie din piatră; şarpantă din lemn, învelitoarea initială era din lemn, cea de acum este din tablă. Materiale şi tehnici de construcţie/ structură: materialele de construcţie sunt lemnul şi piatra. Tehnica de construcţie – cioplirea materialului brut şi îmbinarea directă prin cioplire, finisarea interiorului şi exteriorului cu scânduri din lemn. Materiale de acoperiş: Iniţial acoperişul bisericii a fost din şindrilă (draniţă), lucrat în patru ape, cu proeminenţe peste absidele naosului şi peste pridvor. În prezent biserica este acoperită cu tablă. Componente artistice: arhitectura interioară a bisericii are un puternic filon popular, prin înfloriturile grinzii şi decoraţiile cu brâie în formă de frânghie răsucită. Mobilier: catapeteazma din lemn sculptat şi pictat, datând din sec. XIX. În biserică sunt multe icoane, dreprunghiulare şi în medalion, pictate pe lemn, datând din acelaşi secol. Pictura catapetezmei şi icoanelor este valoroasă. Inscripţii: in limba română, scriere chirilică pe grinzile sculptate. Încadrare stilistică: arhitectura eclesiastică din lemn, sec. XIX Starea generală de conservare: lemnul este în stare bună. Fundaţiile au cedat datorită alunecărilor de teren şi sunt fisurate puternic în plan longitudinal. Biserica este în pericol de prăbuşire. Lucrări anterioare de restaurare: Nu s-a făcut nici o restaurare. Reparaţii şi diverse adaosuri la biserică s-au efectuat în 1995, când a fost revopsit interiorul. Propuneri restaurare, reabilitare, reconversie: Se impun lucrari urgente de restaurare, si consolidare
Bibliografie:
N. Stoicescu, Repertoriul, p. 492; „Anuarul Episcopiei Huşilor”, 1934, p. 78, 1935, p. 104, 1936, p. 116, 1938, p. 182; „Arhivele Basarabiei”, 1931, p. 209 [catagrafia din 1809]; Marele Dicţionar Geografic al României, IV, p. 62 [două biserici]; Mircea Ciubotaru, Comuna Ipatele, I. Studiu istoric. Toponimie, Iaşi, Editura Apollonia, 2000, p. 74-76 [pentru istoria satului, fără referiri la biserică]; Dosare şi rapoarte în arhive: Despre starea rea a bisericii vezi, ANB. Ministerul Instrucţiunii Publice, Moldova, dos. 858/1860. Prof. pr. Constantin Merişescu, Însemnări pentru monografia satului Ipatele, 1979 [dactilogramă păstrată la primăria comunei];
SORIN IFTIMI muzeograf, specialist, Complexul Muzeal National "Moldova"
revenire la prima pagina
|