Inapoi la prima pagina

   
monument 

Biserica 'Nasterea Maicii Domnului'

cod IS-II-m-A-04242.01
comuna MIRONEASA
localitate SCHITU HADAMBULUI
datare Din anul 1659. Datare precisa: 1659.
tip biserica de zid
ansamblu Schitul Hadambului
componente
(click pentru mai multe informatii)
 
descriere 

Satul si manastirea Hadambu se afla la circa 9 km SV de Iasi. Pana pe la 1830 satul facea parte din tinutul Carligatura, cu resedinta la Tg. Frumos. Acum schitul se afla în comuna Mironeasa, dar pana nu demult facea parte din comuna Mogosesti.

Ctitor: Iane Hadambul

Istoric

Ansamblu vechi al manastirii compus din biserica cu hramul Nasterea Maicii Domnului, ruinele zidului de incinta cu turnurile circulare de aparare, a turnului clopotnita de intrare cu parter si etaj si a unor incaperi atasate acestuia au fost construite de catre postelnicul Iane Hadimbul in 1659 in padurea Iasilor. În februarie 1659 Gheorghe Duca Voda facea danie fostului chelar Iani Hadambul un loc din Codrii Iasilor, la Dealul Mare, pentru a zidi o manastire pe care sa o închine la Sf. Mormant de la Ierusalim.Din textul pisaniei reiese ca la 1659 biserica a fost doar reînoita, numai anumite parti din zidarie fiind construite din nou. Observatia este întarita de faptul ca, în 1658, documentele amintesc o alta manastire de la Dealul Mare, care avea hramul „Sf. Nicolae”.Înca din veacul XVII, manastirea Dealul Mare  a avut si un metoh, un schit subordonat, în satul Botesti, care îi fusese închinat. Hrisant Notaras, patriarhul Ierusalimului, a pus administrarea manastirii Hadambu sub ascultarea manastirii Sf. Sava din Iasi (închinata si ea la Ierusalim). Cu toate acestea manastirea Dealul Mare a cunoscut curand decîderea materiala si chiar paragina. Între 1734 si 1775 manastirea Dealul Mare este amintita în documente ca metoh al manastirii Galata. De fapt, ea a ramas închinata tot la Sf. Mormat de la Ierusalim, a carei averi din Moldova au fost administrate cand de manastire Sf. Sava, cand de manastiree Galata. În secolul XIX manastirea este cunoscuta din documente doar sub numele de Schitu Hadambu. În secolul XX (1930) manastirea era deja în ruina. Din ansamblul de arhitectura al manastirii Schitu Hadambu fac parte, pe langa biserica, staretia veche si zidul de incinta (cu trei turnulete de colt rotunde) si turnul-clopotnita prin care se face intrarea în incinta.

Inscriptii:

Pisania: „Cu voia Tatalui si cu ajutorul Fiului si cu savarsirea Sfantului Duh a înoit si a facut aceasta biserica dumnealui Iani Hadambul, în Codrii Iasilor, la Dealul Mare, unde este hramul Înaltarii Precistei si Nascatoare de Dumnezeu, în zilele lui Io Gheorghe Duca Voievod, în anul 7138 ??? (1659), septembrie 8”.

Descriere:

Biserica veche cu hramul Nasterea Maicii Domnului este mica dar foarte lata cu altar in segment de cerc. Are numai altar, naos si pronaos separate printr-un zid sustinut de doi stalpi octogonal. Naosul este acoperit cu o cupola simpla iar pronaosul cu o bolta semicilindrica foarte scunda. Deasupra pronaosului este o alta incapere cu vedere spre naos, care are metereze si o “echauguette” deasupra intrarii principale in biserica, adica un lacas din piatra cu partea dinspre  jos gaurita pentru a putea improsca cu arme sau cu apa clocotita pe cei care ar fi incercat sa forteze usa bisericii. Absidele laterale in interior sunt circulare si foarte mici iar in afara sunt dreptunghiulare. Ferestrele au chenare gotice. Zidaria este din piatra bruta cu foarte putine caramizi. Deasupra intrarii in biserica este o pisanie sapata in piatra.

Starea generala de conservare:

S-a distrus orice indiciu care ar fi putut servi la o restaurare stiintifica a interiorului bisericii, renuntandu-se chiar la elementele care defineau monumentul ca „biserica fortificata”, fapt ce îi rezerva un loc bine stabilit an istoria arhitecturii. Tot în ultimii ani a fost modificat si turnul de intrare, înlaturandu-se elementele specifice. La aceasta se adauga distrugerea coonstructiilor vechi de pe latura de sud a incintei. Cladirile noi sunt urate, lipsite de gust si au fost construite în mod nejustificat într-o incinta atat de mica. Ele nu contribuie la punerea în valoare a monumentului vechi, autentic, ci contribuie la sufocarea lui. Impresia dezagreabila este accentuata si de folosirea unor materiale de constructie noi, care nu au existat în traditia edificarii vechilor constructii (marmura, termopanul, tabla de arama pentru acoperis, varuri lavabile, culoriu tipatoare etc.). Este deranjanta si nejustificata amplasarea noii bisericii, de mari dimensiuni (si neinspirata ca stil), atat de aproape de mica biserica din veacul XVII.

sorin iftimi muzeograf, specialist, Complexul Muzeal National "Moldova"

Bibliografie:

Claudiu Paradais, Manastirea Hadambu, Iasi, 2006;   Stela Cheptea, Bobi Apavaloaei, Manastirea Dealul Mare – Hadambu, în „Europa XXI”, XV-XVI, 2006-2007, p. 179-192 (cu 12 foto color);

revenire la pagina de ansamblu

revenire la prima pagina


  inapoi la lista