| descriere | |
Istorie:
Biserica Sf. Spiridon a fost ridicată, prima oară, după 1751 şi sfinţită la 1758 (Bogdan: 225), avându-l ca ctitor pe logofătul de visterie Ştefan Bosie, care se ruina din pricina cheltuielilor făcute(Bogdan: 226). Forma originară a edificiului nu este cunoscută: fiind afectată de cutremurul din 14 octombrie 1802, biserica a fost demantelată în 1804 şi refăcută în 1805 (Bogdan: 226) sau 1807 (Caproşu: 385). Alte lucrări de reparaţie s-au mai făcut în 1923, 1956, 1976, 1990-1991,1996-1998 (Erhan: 142). Nu se ştie exact de ce a fost ales Sf. Spiridon ca hram al acestei biserici, în condiţiile în care se preferau, de regulă, alţi sfinţi vindecători: Haralambie, Cozma, Pantelimon, Damian. Radu Ciuceanu crede că Sf. Spiridon era patronul spiritual al familiei Ghica (în Muntenia existând 6 ctitorii de acest gen ale Ghiculeştilor), în timp ce Elena Melinte pune totul pe seama influenţei exercitate de tipărirea Canonului Sf. Spiridon (1750) într-o tipografie ieşeană (Iftimi: 111). În orice caz, destinaţia primară a edificiului a fost aceea de mănăstire. Astfel, prin decretul din 12 iunie 1763, patriarhul Samoil al Constantinopolului ridica biserica la rangul de mănăstire stavropigheon (de sine stătătoare), ieromonahul Sofronie fiind numit, în acelaşi an, arhiereu şi mitropolit al eparhiei Irenopoleos (Bogdan: 225).Turnul Bisericii Sf. Spiridon a cunoscut şi el mai multe etape de construcţie. Dat fiind că astăzi poartă pe el inscripţia cu anul 1786, aflată pe stema lui Alexandru Mavrocordat Firaris, unii specialişti cred că el a fost construit atunci (Caproşu: 385). Alţii însă, consideră că prima formă a turnului a apărut pe la 1757, o dată cu incinta de zid datorată domnitorului Constantin Racoviţă (Iftimi:122). În orice caz, este mai vechi decât anul 1765, când Grigore III Ghica adăuga cişmelele gemene (sub forma unor portaluri oarbe, cu inscripţii în greacă, osmană şi română cu caractere chirilice), care aduceau apa prin olane, din actuala incintă a Grădinii Botanice (Ifitimi: 116, 117, 122). Încăperea destinată clopotelor era reclădită în 1807 (Iftimi: 118), ceasul parizian fiind adăugat după 1830, conform prevederilor exprese din Regulamentu Organic al Moldovei: „...pe turnurile bisăricilor mai înalte a fieştecăruia cvartal se vor aşăza ceasornice, spre arătarea ceasurilor şi a ciferturilor[rate trimestriale la plata dărilor]” (Reg. Org.: 231). Renovarea din vremea lui Mihail Sturdza nu a lăsat urme notabile, forma actuală a acoperişului datând din 1862 (Iftimi: 122).
Memoria locului:
- În 1770, armatele ruseşti au ales incinta de la Sf. Spiridon drept loc de încartiruire(Iftimi: 115)
- În biserica Sf. Spiridon este îngropat trupul lui Grigore III Ghica (ucis de turci în 1777, din cauza opoziţiei sale faţă de cedara Bucovenei către austrieci, în 1775), capul fiindu-i dus la Istambul. Inscripţia în limba greacă nu vorbeşte decât de o „moarte prematură”. Dar prezenţa ramurilor de palmier în sculptura pietrei de mormânt indică, potrivit simbolisticii creştine, moartea de martir (Iftimi: 117).
- Iniţial, clopotniţa avea în vârf o semilună, pusă cu gândul de a proteja oarecum lăcaşul de eventualele agresiuni otomane. În 1807, semiluna era înlocuită cu ochiul triunghiular, simbol al divinităţii(Bogdan: 226)
- Cupola turnului avea la începuturi o formă bulbară de model rus(Caproşu: 387). A fost însă modificată în 1862, constructorii fiind influenţaţi, se spune, de pălăria de papură purtată de Sf. Spiridon în icoanele care îl reprezintă. În limba greacă, „Spiridon” înseamnă „coşuleţ împletit din nuiele”, ceea ce i-ar fi inspirat cumva pe iconari. Este deci o convenţie grafică, fără nici o legătură cu hagiografia respectivuli sfânt(Iftimi: 118).
Bibliografie:
Bădărău, Dan, Caproşu, Ioan, Iaşii vechilor zidiri, Iaşi, Casa Editorială Demiurg, 2007.
Bogdan, Nicolae Andriescu, Oraşul Iaşi. Monografie istorică şi socială, ilustrată, Iaşi, Ed. Tehnopress, 1997.
Erhan, Viorel, Mănăstiri şi biserici din oraşul Iaşi şi împrejurimi, Iaşi, Ed. Tehnopress, 2003.
Iftimi, Sorin, Cercetări privitoare la istoria bisericilor ieşene, Iaşi, Ed. Trinitas, 2008.
Regulamentul Organic al Moldovei, ediţie îngrijită de Dumitru Vitcu, Gabriel Bădărău şi Corneliu Istrati, Iaşi, Ed. Junimea, 2004
Andi Emanuel Mihalache, cercetător şt., Institutul de Istorie "A. D. Xenopol"
revenire la prima pagina |