| descriere | | scrierea stării actuale :
este o clădire de uz curent a mănăstirii
Istorie:
Turnul-clopotniţă a fost descris, pentru prima dată, de către Paul de Alep, în 1652-1653. El nota despre această construcţie că „e foarte mare şi veche şi că, în tot Orientul, nu are pereche în ce priveşte frumuseţea, lărgimea şi înălţimea” (Viorel Erhan:2003, p.42). Era, deci, mai vechi decât „noua” biserică a Goliei pe care Vasile Lupu o refăcea şi o mărea în acei ani. Opinia că ar putea data chiar din secolul al XVI-lea nu este susţinută foarte convingător. Stilul arhitectural confirmă însă plasarea sa în secolul al XVII-lea, prin similitudinea cu alte monumente moldoveneşti din aceeaşi epocă (Radu Popa: 1966, p.10). S-ar putea ca turnul să dateze, la fel ca şi o primă împrejmuire de zid a mănăstirii, din primii ani ai secolului al XVII-lea, oricum, dinainte de închinarea Goliei către mănăstirea Vatoped de la muntele Athos , în 1606 (Viorel Erhan:2003, p.42).
Construcţie:
Este zidit în întregime din piatră masivă, în plan pătrat, cu latura de 10 m. În prezent, are înălţimea de aproximativ 30 de metri, iar grosimea zidurilor este de 1,5 metri. Colţurile sunt consolidate prin contraforţi masivi şi înalţi. Are parter şi patru etaje. La parter este intrarea în incinta mănăstirii, printr-o boltă amplă, lungă de 10 metri şi înaltă de aproximativ 4 metri (Viorel Erhan:2003, p.42). Intrarea se află în latura de sud a turnului, printr-o poartă de fier forjat, care dublează vechea poartă de stejar prinsă în bare şi cuie de fier (Viorel Erhan:2003, p.43). Bolta se sprijină pe trei arcade mari de piatră. La intrare şi la ieşire bolta este încadrată de două colonete cilindrice, cu capiteluri corintice, care sprijină o cornişă îngustă, acoperită cu olane prinse în ciment. Deasupra intrării se află stema Moldovei, iar în stânga sa este pusă inscripţia despre refacerea turnului în anul 1900 (Viorel Erhan:2003, p.42). Bolta de intrare este formată din două bolţi mai mici, transversale, cu nevuri gotice de piatră, decorate cu motive vegetale şi rozete. Cheia de piatră este decorată cu capul de bour al stemei Modovei. Pasajul de intrare are, de o parte şi de alta, bănci din piatră (Viorel Erhan:2003, p.43). Frumuseţea nervurilor gotice care se boltesc aici trimite la cea a intrării de la mănăstirea Dragomirna (Dan Bădărău, Ioan Caproşu: 2007, p.199; Constantin Cihodaru, Gh. Platon:1980, p.344-345). La etajul I sunt amenajate două încăperi, iar la următorul, alte trei camere au fost destinate, în 1998, studioul Radio Trinitas (Sorin Iftimi:2000, p.31). La etajul al III-lea este clopotniţa, cu patru clopote de mărimi diferite. Pentru a urca la primele trei etaje există o scară de piatră, în spirală. Ea este adăpostită într-un turn semicircular de cărămidă, lipit de exteriorul peretelui vestic al clopotniţei. Acesta turn destinat scării a fost construit la 1900. Pentru a ajunge de la etajul al treilea la următorul se foloseşte o scară de lemn, interioară. Etajul al IV-lea are pe fiecare latură o galerie cu câte cinci deschideri în arcadă. De aici, urcând alte 11 trepte de cărămidă, aflate în interiorul clopotniţei, se ajunge la terasa deschisă, împrejmuită cu un parapet de piatră (Viorel Erhan:2003, p.43).
Restaurarea din 1900:
La sfârşitul secolului XIX, turnul era grav deteriorat, având fisuri ample. S-a vorbit atunci despre demolarea lui completă, dar s-au găsit voci care să apere vechiul simbol al oraşului, între care şi Titu Maiorescu (Monumente istorice bisericeşti...:1974, p.308). După cum se poate vedea într-o imagine de la 1889, turnul începuse deja a fi reparat (Dan Bădărău, Ioan Caproşu: 2007, p.198). Pentru veridicitate şi pentru mai buna siguranţă a construcţiei, la 1900 s-a decis totuşi renunţarea la partea adăugată în 1854 (Dan Bădărău, Ioan Caproşu: 2007, p.198) sau, conform inscripţiei, în 1855(Viorel Erhan:2003, p.43). Se dorea o revenire la dimensiunile iniţiale. S-a înlăturat deci partea superioară a turnului, având aproximativ 20 de metri înălţime şi adăugată în timpul egumenului Meletie, la mijlocul secolului trecut. Această adăugire fusese construită după planul lui Brandel, arhitectul guvernului (Viorel Erhan:2003, p.43). Ea consta dintr-un etaj foarte înalt, fiind ornat cu pilaştri în stil clasic. Peste noul etaj era amenajat un acoperiş având cupole în stil baroc, cea superioară fiind înzestrată cu un balcon. În acest etaj adăugat erau instalate clopotele (Dan Bădărău, Ioan Caproşu: 2007, p.198). În balcon patrula, la sfârşitul secolului, un pompier care veghea asupra posibilelor incendii din oraş, vizibile de la această înălţime (Sorin Iftimi:2000, p.31). Arhitectul care a condus lucrările de restaurare a fost Nicolae Gabrielescu, cel care a lucrat şi la refacerea bisericii Sf. Nicolae Domnesc, sub conducerea lui André-Emil Lecomte du Nouÿ. După înlăturarea părţii construite la mijlocul secolului XIX, nu s-a renunţat complet la ideea unui etaj superior. Peste cornişă, s-a adăugat un etaj scund, cu galerie, iar deasupra lui terasa deschisă, cu balustradă de piatră (Dan Bădărău, Ioan Caproşu: 2007, p.199).
Bibliografie:
BĂDĂRĂU, Dan; CAPROŞU, Ioan, Iaşii vechilor zidiri, Iaşi, Editura Demiurg, 2007.
CIHODARU, Constantin; PLATON, Gheorghe, Istoria oraşului Iaşi, vol.I, Iaşi, Editura Junimea, 1980
ERHAN, Viorel Mănăstiri şi biserici din oraşul Iaşi, Iaşi, Editura Tehnopress, 2003
IFTIMI, Sorin Pelerin în Iaşi. Ghid pentru vizitatori, Iaşi, Editura Trinitas, 2000
*** Monumente istorice bisericeşti din MITROPOLIA MOLDOVEI ŞI SUCEVEI, Iaşi, Editura Mitropoliei Moldovei şi Sucevei, 1974
POPA, Radu, Mănăstirea Golia, Bucureşti, Editura Meridiane, 1966.
Cătălina Mihalache cercetător ştiinţific, Institutul de Istorie "A. D. Xenopol"
revenire la pagina de ansamlbu
|